Cum se prepara socata...?

 VARIANTA 1

Ingrediente
1 kg zahar
10-12 flori mari de soc, in plina inflorire
4-5 lamai
150 g de zahar pentru caramel
8 litri de apa rece
1/2 lingurita de drojdie

Mod de preparare
Se pun la fiert 3 litri de apa cu 1 kg de zahar, zeama de la o lamaie, se lasa sa clocoteasca incet la foc mic, 15 minute;
Intr-un borcan mare de 10 litri, foarte curat, se toarna lichidul caldut si se adauga restul de apa rece;

Se pun in borcan florile de soc bine spalate, coaja rasa de la restul de lamai, precum si zeama acestora ;

In acest timp se topesc pe foc cele 150 gr de zahar, pana se aureste uniform, fara sa se inchida la culoare, se adauga un pahar de apa si se fierbe incet pana se dizolva zaharul, apoi se toarna si acesta in borcan;

Se pune in borcan si drojdia, se acopera borcanul cu un tifon;

Se lasa la temperatura camerei 48 de ore si se amesteca din cand in cand;

Se strecoara aceasta bautura prin tifon dublu, se pune in sticle si se pastreaza la rece.


VARIANTA 2

Socata,pentru 10 litri de suc.
14 flori de soc din cele mai parfumate
1 kg zahar
2 lamai galbene
2 lamai verzi (merge si cu lamai galbene daca nu aveti lamai verzi la indemana)
10 L apa plata
recipient(e) de sticla de 10 L - maxim 2 recipiente altfel o sa fie cam greu sa impartiti in mod egal ingredientele
cel putin 4 zile insorite
Florile de soc se spala foarte bine pana nu ramane fir de praf sau picior de musculita pe ele. Zaharul si florile se impart in mod egal intre recipientele utilizate (eu am folosit 2 borcoane a 5 L fiecare). Se spala bine si lamaile, se taie in sferturi, se storc, apoi impreuna cu zeama se adauga la restul de ingrediente. Se adauga apa si se amesteca pana zaharul se dizolva. Se acopera borcoanele si se scot la soare in curte, pe balcon sau pe acoperis. Si se lasa asa, cu ochii-n soare cel putin 4 zile. Se zice din batrani ca dupa 4 zile s-ar acidula. Asa o fii, eu nu am reusit sa trec niciodata de cele 4 zile...aaaa si nu uitati sa amestecati in suc cel putin o data pe zi. Dupa cele 4+n zile, sucul se strecoara si se pune in sticle. Se pastreaza la rece.
Si un pont de la mine: cuburi de gheata din socata intr-un pahar de apa pentru zilele caniculare. Suna racoritor, nu?

Intrebuintarea florilor de soc

  Calitatile terapeutice ale socului sunt apreciate inca din antichitate. Florile si frunzele sunt folosite pentru calmarea nevralgiilor, in afectiuni ale cailor respiratorii si reumatism. Scoarta arborelui de soc are proprietati laxative si diuretice, in medicina populara fiind intrebuintata ca antihelmintic. Denumit stiintific Sambucus nigra, socul creste in paduri, dau si in gradini, pe langa garduri, maracinisuri, tufarisuri si infloreste din luna mai pana in iulie.

    Recoltarea florilor de soc se face pe timp uscat, la inceputul perioadei de inflorire. Fructele se aduna coapte in septembrie-octombrie, la fel ca si scoarta. Datorita continutului de ulei esential, zaharuri, mucilagii, vitamina C , florile de soc au efecte tonice, diuretice, sudorifice si laxative. Totodata, acestea au actiune antiinflamatoare, antireumatismala, emolienta, galactogena. Scoarta are in compozitia ei zaharuri, tanin, colina, rezina si acid valerianic. Aceasta are proprietati laxative si diuretice, insa este folosita si ca antihelmintic. Ceaiul de soc este recomandat in tratarea afectiunilor cailor respiratorii: raceala, bronsita, gripa, sinuzita, rinita. De asemenea, proprietatile laxative si diuretice ale acestuia il recomanda pentru combaterea constipatiei si a obezitatii. Avand rol diuretic si sudorific puternic, socul se utilizeaza pentru eliminarea apei din organism prin urina si transpiratie, in caz de edeme, cistita.

    Prin actiunea depurativa si antiinflamatorie, socul este utilizat in tratamentul si profilaxia reumatismului si a gutei. Infuzia de soc se obtine din o lingura de flori la 250 ml de apa, ce se infuzeaza aproximativ 5 minute.
  Socata

    Consumul zilnic este de 2-3 paharele inainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca sampania, cu efecte diuretice, depurative si antitoxice. O cura de 2 saptamani, cu cate 1 litru socata pe zi, in locul apei de baut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie.

    Tratamente interne:
* Infectia gripala (raceala) : Cel mai bun moment pentru administrarea socului este debutul infectiei, cand apar primele simptome - usturime in gat, senzatie de iritatie nazala, usoare dureri de cap.

* Febra : Este un remediu foarte eficient si, spre deosebire de febrifugele de sinteza, nu deprima sistemul imunitar si nu "incurca" mecanismul febrei, care (in anumite limite) este cat se poate de benefica, fiind un mijloc natural de aparare a corpului impotriva infectiei.

* Sinuzita si bronsita: Principiile active din florile de soc reduc inflamatia cailor respiratorii, ajuta la eliminarea secretiilor in exces, amplifica local capacitatea naturala de lupta a organismului impotriva infectiei. De asemenea, florile de soc au o actiune foarte interesanta de prevenire si de combatere a excesului de mucus din organism, mai ales de pe caile respiratorii.

* Colesterol : spre deosebire de alte remedii, socul nu determina scaderea valorilor colesterolului, ci impiedica intr-o buna masura oxidarea sa in organism, proces care duce la aparitia depunerilor de pe artere, la boli cardiace si vasculare grave. Se administreaza infuzia combinata de soc, cate 2-3 cani pe zi, in cure de 4 saptamani, cu 2 saptamani de pauza.

    Frumusete

* Pielea uscata, cu tendinta de crapare - mai ales in sezonul rece, dar si in perioadele cu vant si aer uscat, se va face masaj pe tot corpul cu ulei de flori de soc. Ideal ar fi ca acest tratament sa se faca odata la 7 zile. Eficienta maxima se obtine cand este aplicat la o jumatate de ora dupa baie.

* Pielea imbatranita - se trateaza de asemenea cu masaj cu ulei de soc. Se recomanda in mod special pentru pielea de pe picioare si de pe maini, care are cele mai puternice tendinte de uscare si de formare a unor straturi rugoase. Pentru portiunile de piele mai grasa, cu tendinta de pletora, se recomanda compresele cu infuzie combinata de soc.

Musetelul.... alta planta minune!

Cuvântul matricaria provine de la latinescul mater = mamă, făcând aluzie la utilizarea plantei în bolile femeilor. După alţii se apreciază că derivă de la latinescul matrix- matricis = uter, aluzie la folosirea plantei în tulburările menstruale. Cuvântul chamomilla derivă din grecescul kamaimelon, numele plantei. Alţii apreciază că ar rezulta din cuvintele greceşti kamai = mic, şi milon = măr, aluzie la mirosul fin al florilor de muşeţel asemănătoarea cu al unor specii de măr.

Descrierea musetelului:

Musetelul este o planta scunda, atingand inaltimea de 20- 60 cm, mult ramificata si cu frunze de 2-3 ori penat sectate, cu segmente lineare. Florile sunt grupate in capitule terminale. Marginea fiecarui capitul este ocupata de flori albe, ligulate, femele, iar in regiunea lui centrala se gasesc numeroase flori tubuloase, hermafrodite, galben- aurii, cu corola cu 5 dinti si antroceul din 5 stamine cu anterele concrescute. Receptaculul capitulului plan la inceputul infloririi devine conic si gol la interior, ceea ce permite sa deosebim florile de musetel adevarat, de florile recoltate de la specii inrudite si lipsite de proprietati terapeutice.

Locuri de crestere

Musetelul este o planta erbacee, anuala, spontana, ce creste din zona de ses pana in cea monatana, in intreaga tara, prin fanete, poinei, margini de paduri, margini de ogoare, pe langa drumuri si cai ferate, pe langa locuintele oamenilor, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare. Planta infloreste din luna mai pana la sfarsitul lunii iulie.

flori de musetel

Cand se recolteaza musetelul?

Pentru scopuri medicinale se folosesc capitulele florale cu pedunculul de cel mult 1 cm. acestea vor fi recoltate pe timp insorit dupa ce s-a ridicat roua si cand florile ligulate s-au desfacut si au luat o pozitie orizontala, receptaculul s-a alungit in forma de con, iar florile tubulare au inflorit si au capatat culoarea galbena pe jumatatea inferioara a conului purtator de flori.

Jumatatea superioara este de culoare galben- verzuie, datorita florilor tubulare neajunse la maturitate. in acest stadiu florile au cel mai ridicat procent de ulei eteric. Produsul obtinut are miros specific, aromat puternic, iar gustul este amarui aromatic.

musetel uscat

Actiune farmacologica:

Datorita principiilor active foarte variate pe care le contin, florile de musetel au proprietati farmacodinamice numeroase ca: antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante si stomahice.

Extern, are actiune emolienta, antiseptica si decongestiva ano-rectal si tonic capilar.

Intrebuintari ale musetelului:

Ca sedativ, antispasmodic si stimulant in cistitele purulente, fiind analgezice, antiseptice si antiflogistice. Se recomanda pentru tratamentul gastritelor, enterocolitelor, dismenoreelor, colicilor intestinali, diareei, infectiilor renale, astmului bronsic la copii si in boli ale ficatului.

Ceaiul de musetel impreuna cu anason si fenicul se da copiilor pentru calmarea colicilor si eliminarea gazelor. in raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratia ceea ce face sa scada febra.

Extern se utilizeaza in tratamentul unor eczeme zemuinde prin aplicarea peste ele a florilor.

Parul spalat cu ceai de musetel capata un aspect matasos si in acelasi timp ii intareste radacina.

Contraindicatie: se recomanda a nu fi utilizat de persoanele cu micoze pentru ca chamazulenul le intretine si reactiveaza.

Prepararea si utilizarea musetelului

Intern: sub forma de infuzie 1-5 g% se utilizeaza in dermatologie, in tratamentul paradontozelor, sub forma de cataplasme si in spalaturi si clisme.

In arsuri, florile de musetel se folosesc sub forma de musetel astfel: 2 linguri de flori (10 g) se imbiba cu o lingura de alcool si se lasa in repaus intr-un vas acoperit 4-5 ore. Peste acest amestec se toarna 100 ml ulei de floarea soarelui si totul se mentine 3-4 ore intr-un vas metalic in care fierbe apa, amestecand din cand in cand. Dupa acest timp se filtreaza, iar uleiul rezultat se pastreaza la rece in sticle colorate si se foloseste sub forma de comprese aplicate pe rani

Pentru extragerea majoritatii principiilor active se procedeaza astfel: se macereaza 1-2 lingurite de flori intr-o ceasca de apa rece, timp de 30 minute. se strecoara lichidul si se pune deoparte. Peste florile ramase se toarna jumatate ceasca de apa clocotita si se lasa 15 minute. se strecoara si se amesteca in ambele lichide.

Pentru bai se pun intr-un saculet de panza unu doi pumni de flori pulverizate, peste care se toarna apa clocotita. se lasa astfel pana ce baia ajunge la temperatura normala a corpului, apoi se foloseste in scopul dorit.

Contra durerilor de cap, se recomanda cate 1 g de flori de musetel pulverizate, luate la cateva ore dupa masa.

Pentru gargara sau bai pentru ochi, se face o infuzie din 15 g (trei linguri ) flori de musetel cu 200 ml de apa. Dupa 10 - 15 minute se strecoara lichidul, la care se adauga 4 g acid boric.

In cazul balonarilor de stomac se recomanda un ceai preparat astfel: musetelul si fenicul, cate 2 linguri, radacina de nalba, de lemn dulce si frunze de menta, cate 4 linguri din fiecare. Din acest amestec se iau 2 linguri care se oparesc cu doua pahare de apa. Dupa 5 minute se strecoara lichidul si se indulceste. se bea in cursul zilei cate un sfert de pahar cu ceai.

In gastrite si enterite se poate folosi urmatorul amestec de plante : musetel, coada soricelului, pelin, menta si salvie.

Se infuzeaza 2 linguri din acest amestec de plante cu un pahar de apa. se lasa 15 minute, apoi lichidul se strecoara si se bea neindulcit, pe stomacul gol, in cursul unei zile, in doua reprize.

Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruatiile dificile, se recomanda ceai din 40 g musetel, 30 g frunze de menta si 30 g radacina de valeriana. O lingura din acest amestec de plante se opareste cu o ceasca de apa. Dupa racire se strecoara, se indulceste si se beau 2 3 ceaiuri pe zi.

Aloe Vera.... continuare

Inca din antichitate, Aloe Vera a fost utilizata in tratarea diferitelor afectiuni de catre oamenii din intreaga lume, pentru efectele sale binefacatoare asupra sanatatii, dar si frumusetii.

Aloe Vera accelereaza si normalizeaza metabolismul, regenereaza vilozitatile intestinale si detoxifica organismul. In plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator si poate chiar stimula regenerarea celulara. Prin efectele benefice, ea asigura combaterea numeroaselor probleme de sanatate si este capabila sa vindece si sa amelioreze multe boli si anomalii. Aloe Vera hraneste, detoxifica, normalizeaza tractul digestiv si favorizeaza absorbtia alimentelor. Traversand organismul, echilibreaza starea generala.

Datorita compozitiei sale naturale, vegetale, Aloe Vera tine corpul intr-o stare fiziologica sanatoasa, creeaza organismului posibilitatea de a se regenera. Prin intarirea sistemului imunitar, are un efect preventiv durabil asupra organismului, acesta fiind capabil sa valorifice cele 240 de substante active, conform necesitatilor sale.

Aloe Vera este o planta inalta de aproximativ 1 m, cu 12-15 frunze late, carnoase, greutatea fiecarei frunze atingind 700-1500gr.

Produse cu aloe vera de la Calivita

Compania Calivita are in portofoliu produse ce au in componenta gel de aloe vera:

Ocean 21 este un amestec complex deosebit format din 8 alge marine si aloe vera, ce si-a dovedit eficienta in tratamentul multor afectiuni

Sampon Silk and Shine este un sampon cu continut de aloe vera ce calmeaza pielea uscata si iritata a capului, mentinand stralucirea parului si oferindu-i acestuia volum si un aspect sanatos, fortifica radacinile parului si impiedicand astfel caderea acestuia.

Spirulina Chlorella Plus pe langa continutul de spirulina si chlorella mai contine si praf din aloe vera, impreuna avand o "putere terapeutica" deosebita.

Aceste produse cu aloe vera de la Calivita pot fi procurate din Magazinele Calivita partenere

Aloe Vera creste indeosebi in zonele subtropicale, dar este deja binecunoscuta în multe tari pentru efectele sale terapeutice extraordinare, fiind considerata de aceea ca un veritabil medicament natural.

Planta a fost utilizata înca din antichitate, fiind renumita pentru virtutile sale curative. Vechii egipteni numeau Aloe Vera chiar "planta nemuririi" iar tratatul medical antic, Papyrus Ebers, vechi de peste 3500 de ani, mentioneaza multiple efecte vindecatoare ale Aloe Vera.

Frunzele de Aloe Vera contin componenta cea mai valoroasa a plantei, faimosul gel de aloe vera, foarte bogat de substante necesare organismului: peste 75 nutrienti, 200 componenti activi,20 minerale,18 aminoacizi si 12 vitamine.

Instabilitatea accentuata a gelului de aloe vera a constituit un obstacol important in calea raspandirii sale. In contact cu aerul, acesta se oxideaza rapid, in decursul a doua ore pierzandu-si majoritatea principiilor active.

O firma internationala detine patru brevete de stabilizare a gelului de aloe vera prin metode strict naturale, fara aditivi sau conservanti chimici de sinteza, ce i-au permis sa obtina un gel stabilizat 100%, cu termen de garantie ce a crescut de la 2 ore la patru ani!

Produsele cu gel stabilizat Aloe Vera au fost primele care au fost primele care au atins standardele de calitate ale Consiliului Stiintific International pentru Aloe (IASC).

Cine este Aloe Vera?

Aloe Barbadensis Miller, supranumita Aloe Vera, este o planta subtropicala din familia liliaceelor (ca si usturoiul, ceapa, crinul, laleaua, etc.). Ea este una din cele peste 250 de specii de aloe, binecunoscuta în multe tari pentru efectul sau terapeutic extraordinar, fiind considerata de aceea ca un veritabil medicament natural. Denumirea de "aloe" provine de la cuvântul arab "aloeh" care înseamna în limba araba "seva cristalina si amara", iar planta a fost utilizata înca din antichitate, fiind renumita pentru virtutile sale curative.
Numele de Aloe Barbadensis Miller l-a primit dupa botanistul Miller care a descris pentru prima data planta aloe din insulele Barbados. Alti botanisti i-au dat numele de Aloe Vera Linné, Aloe Vera Lemarck. În comert Aloe Barbadensis Miller este cunoscuta sub numele de Aloe Vera, "vera" fiind cuvântul latin care înseamna "adevarata", denumire ce se datoreaza efectului terapeutic foarte puternic. Desi nu este singura specie de aloe cu efecte curative, conform cu ultimele cercetari medicale în domeniu, Aloe Vera este specia cu cele mai puternice rezultate medicale.

O minune care dureaza numai doua ore

Aloe Vera contine un complex extraordinar de bogat de substante dar pentru început putem spune ca doua sunt cele mai importante:
- aloina, situata imediat sub coaja frunzei, un lichid galben laptos cu gust amar, folosit de secole ca laxativ (utilizat sub forma de praf)
- gelul de aloe vera, un lichid vâscos situat în interiorul frunzelor.
Principalul dezavantaj care a facut ca folosirea aloei sa nu fie atât de raspândita pe cât este de eficienta în tratarea atâtor afectiuni, a fost instabilitatea accentuata a gelului extras din frunze. Dupa taierea unei frunze, sucul obtinut prin stoarcerea acesteia se oxideaza foarte rapid (daca nu este prelucrat în decurs de doua ore), pierzându-si drastic din calitatile curative (aproximativ 95 % din principiile active sunt oxidate si atacate de microorganisme).
Acest fapt a facut ca utilizarea aloei sa fie limitata numai la zonele unde planta creste în mod natural.
Cu toate acestea, traditiile diferitelor popoare mentioneaza efectul vindecator extraordinar al plantei de aloe si ofera metode empirice de conservare a principiilor active continute în planta. Dintre acestea mentionam medicina populara româneasca care cunoaste un remediu naturist din aloe (varianta care creste în regiunea temperata) macerata în miere si vin, remediu folosit cu succes în numeroase afectiuni digestive si ca revitalizant în diferite tipuri de convalescente.

De la numai 2 ore la... patru ani!

Gelul de aloe vera din interiorul frunzei este componenta cea mai activa si mai eficienta din punct de vedere medical a plantei, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de catre cei care aveau acces la aloe în stare proaspata, pentru ca nu se cunostea un procedeu eficient de conservare pentru o perioada mare de timp.

În urma a numeroase cercetari în mari institute ale lumii s-a constatat ca stoparea procesului oxidarii (si în consecinta pastrarea tuturor principiilor active din planta) se poate face prin adaugarea unor antioxidanti naturali, cum ar fi vitaminele naturale A, C si E. Gelul aloe vera este astfel stabilizat si rezista o perioada lunga de timp dupa recoltarea frunzei, pastrându-si intacte toate calitatile terapeutice.

Întelegându-se importanta terapeutica a gelului de aloe vera, oamenii de stiinta din secolul nostru au urmarit în ultimele decenii realizarea stabilizarii gelului de Aloe Vera, astfel ca el sa poata fi folosit pe scara larga de cât mai multi oameni.
Cercetarile în vederea obtinerii metodei de stabilizare a gelului au fost încununate de succes la sfârsitul anilor 1940 - începutul anilor 1950 si, în consecinta, acesta a devenit din acel moment un bun de larg consum.

Pâna în 1968 au fost brevetate mai multe metode de stabilizare. Firma Aloe Vera of America a realizat doua brevete privind stabilizarea gelului de aloe vera numai prin metode strict naturale, fara aditivi sau conservanti chimici de sinteza. Aceasta firma a fost încorporata de o companie, care a mai brevetat ulterior alte doua metode de stabilizare. Aceste metode stau la baza obtinerii unui gel purificat si stabilizat 100%, cu termen de garantie care a crescut de la 2 ore la patru ani!

Aloe Vera... planta minune

Aloe - un secret stravechi

Vechii egipteni o numeau "planta nemuririi" si o puneau printre darurile funerare înmormântate împreuna cu faraonii, pentru a asigura, chiar si dupa moarte, sanatate spiritului faraonului. Cu sute de ani în urma africanii agatau planta în manunchiuri deasupra usii pentru a alunga spiritele malefice. Medici celebri ai antichitatii si personalitati istorice remarcabile au fost fascinate de puterea curativa a acestei plante.
Prima atestare "documentara" a plantei miracol aloe vera o gasim încrustata în piatra pe o placuta descoperita într-un mormânt egiptean de acum 3500 de ani.
Primul tratat medical antic care mentioneaza planta de aloe vera si efectele ei vindecatoare se numeste "Papyrus Ebers" si se estimeaza ca a fost redactat în jurul datei 1553-1550 î.d.H.

Aloe - O istorie care se repeta... din negura timpului

De la descoperirea plantei aloe în urma cu mii de ani, aloe vera a fost folosita cu succes în scopuri terapeutice. Efectele aloe vera erau cunoscute de marile civilizatii antice, de la persani si egipteni în Est, greci si romani în Europa, pâna la popoarele de pe continentul african si subcontinentul indian. Planta era raspândita în Asia si zona Pacificului, regasindu-se si în folclorul japonez, filipinez si hawaiian.
Va oferim în continuare câteva date importante din îndelungata istorie a plantei Aloe Vera.
- 333 î.d.H. În antichitate planta a fost considerata atât de importanta, încât Aristotel l-a sfatuit pe Alexandru cel Mare sa ocupe insula Socotra, renumita pentru plantatiile mari de aloe de acolo, aloe fiind folosita la tratarea ranilor soldatilor.
Însusi Alexandru cel Mare a fost ranit de o sageata si vindecat de catre un preot care a folosit gel stors din frunzele plantei de aloe.
- 1000 - 1300 d.H. Planta uscata devine un medicament de raspândire larga în toata Europa.
- 1300 - 1500. Planta prelucrata uscata intra în medicina engleza pe post de laxativ si ca un tratament al bolilor si ranilor exterioare. Planta uscata se importa din Africa, mai ales de pe insula Socotra.
Printre multe minunatii mentionate de Marco Polo în urma calatoriilor sale în Orient se afla si descrierea numeroaselor aplicatii terapeutice ale plantei de Aloe Vera.
- 1500 - 1600. Conchistadorii spanioli au descoperit ca la baza multor remedii medicale aztece se afla Aloe Vera, cunoscuta ca un agent curativ de mare efect. Cultivata apoi în vecinatatea bisericilor catolice, a fost folosita intens de misionari si populatie ca un medicament universal, mai ales în regiunea insulelor Caraibe, America de Sud si Centrala.
- 1600 - 1700. Fermierii spanioli si olandezi au întemeiat primele plantatii comerciale pe insulele Barbados si Curaçao. O solutie obtinuta prin fierberea frunzelor de aloe se exporta în principal în Europa.
- 1700 - 1900. Carl Von Linné în 1720 foloseste pentru prima data denumirea de Aloe Vera Linné pentru descrierea plantei. Apar sute de articole si referinte medicale în toata lumea, descriind varietatea aplicatiilor aloei în diferite tratamente.
- În 1820 Aloe Vera a fost amintita oficial ca laxativ si protector al pielii în lucrarea United States Pharmacopoeia (U.S.P.).
- 1900. Datorita efectelor terapeutice, planta se cultiva pe scara larga în regiunile calde. Frunza proaspata sau deshidratata se vinde pentru tratarea ranilor si afectiunilor pielii, incluzând ulcerul, arsurile, dermatita si altele. În 1912 colonelul H.W.Johnston fondeaza prima plantatie comerciala americana de aloe în Florida.

Aloe are o familie numeroasa

În botanica sunt enumerate pâna acum peste 250 de specii de aloe. Dintre acestea, printre cele mai importante amintim:
- Aloe socotrina: Planta cu originea de pe insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai raspândita specie de aloe. Datorita efectelor terapeutice considerate magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Marii Mediterane pâna în China.
- Aloe africana: Aloe Africana a fost cultivata de fermierii olandezi si, pâna la aparitia Aloei vera, a fost cea mai cautata specie de aloe din lume. A fost comercia-lizata sub forma de praf sau gel uscat.
- Aloe Vera: (Linné/Barbadensis Miller/Vulgaris). În secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comert de amploare, profitabil, bazat pe planta salbatica de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Exista doua specii de Aloe barbadensis, cea verde si cea albastra. Specia verde poate fi folosita în scopuri terapeutice doar dupa 4-5 ani, cea albastra, crescând mai repede, ajunge la maturitate la sfârsitul anului al treilea. Amândoua speciile au aproape aceleasi efecte terapeutice.
- Aloe ferox: Împreuna cu Aloe saponaria, este cea mai agreata specie de aloe a Estului Îndepartat. Consumarea aloei în viziunea japonezilor, chinezilor si taivanezilor este o placere deosebita. Se manânca cruda sau fiarta, miezul strecurat si condimentat se bea si se foloseste în scopuri terapeutice. Azi, japonezii sunt cei mai mari consumatori de aloe, în special de Aloe Vera si aloe Ferox.
- Aloe arborescens: În regiunile sudice, desertice ale fostei Uniuni Sovietice creste aceasta specie salbatica de aloe, care a fost în atentia cercetatorilor rusi si a pionierilor medicinei naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov si de biologul Israel Bekhman.

Delicioasele capsuni

Denumire stiintifica: Fragaria grandiflora
Familia: Rosaceae
Origine: Hibrid
Dimensiuni: 5 - 10 cm
Capsunul o specie pomicola care prezinta un interes economic si alimentar deosebit datorita potentialului mare de productie, calitatii fructelor, continutului in vitamina C si alte substante utile pentru alimentatia omului.
Capsunele se numara alaturi de cirese printre primele fructe care ajung la maturitate in timpul anului (mai-iunie).
Capsunul este o specie precoce, producand fructe in primul an de la plantare, daca stolonii se planteaza in luna iulie. Capsunul permite obtinerea de recolte extrasezonale, mai timpurii sau mai tarzii decat cele care se obtin in camp. Prin folosirea soiurilor remontante (cu mai multe recolte pe an) se pot obtine capsune si toamna, pana in octombrie.
Avand o talie redusa (15-40 cm) sub forma compacta sau rara capsunul se poate cultiva in spatii foarte mici din gradina casei, dar si pe suprafete mari in aer liber, in solarii sau in sere. Cultivarea capsunului se poate face si intercalat in plantatiile de pomi fructiferi, se mai poate cultiva in vase cu amestec de pamant si solutii nutritive.
In functie de soi si conditiile de cultivare, capsunul da productii mari si foarte mari, productii ce pot depasi 20 t/ha. Inmultirea se face pe cale naturala, prin stoloni. Aceasta este un exemplu de marcotaj natural.
Taxonomic genul Fragaria este incadrat in familia Rosaceae, ordinul Rosales, subclasa Rosidae, clasa Dicotyledonae, Subincrengatura Angiospermae, Increngatura Spermatophytae.
Alaturi de frag, din familia Rosaceae mai fac parte macesul (Rosa canina), smeurul (Rubus idaeus) si murul (Rubus caesius), toti acesti arbusti avand deopotriva valoare alimentara si medicinala.
Denumirea de capsun este improprie deoarece soiurile de capsun sunt fragi cu fructe mari, provenind din speciile americane Fragaria virginiana si Fragaria chiloensis (fragii de Virginia si fragii de Chile). Din hibridarea acestor doua specii a rezultat Fragaria grandifolora, fragul cu fructe mari, o specie reprezentata de foarte multe soiuri care se gasesc doar cultivate.
Pe teritoriul tarii noastre, in flora spaontana regasim 3 specii ale genului Fragaria: Fragaria vesca sylvestris, Fragaria viridis (collina) si Fragaria elatior.
Fragul comun (Fragaria vesca) este o specie diploida cu flori hermafrotide, Se intalneste in flora spontana, in paduri pana in regiunea pasunilor subalpine. Fructul este deosebit de aromat, dar cu dimensiuni foarte mici, motiv pentru care cultura acestuia nu prezinta importanta economica.
Fragul de camp (Fragaria viridis) are fructe gatuite, de asemenea aromate intens, care se desprind mai greu de pe pedicel. Este intalnit si la campie, in imediata vecinatate a padurilor, in valcele, atc.
Capsunul de padure creste spontan in toata Europa. A fost introdus in cultura de foarte mult timp, dar s-a renuntat treptat la el o data cu aparitia speciei Fragaria grandiflora.
Soiurile de capsun se clasifica in 3 categorii in functie de specificul fructificarii. Deosebim astfel soiuri neremontante (fructifica un singur sezon pe an, in perioada mai-iunie), semiremontante (fructifica atat primavara, cat si toamna, daca sunt indeplinite conditiile climatice prielnice - o toamna lunga si calda) si soiuri remontante (se obtin doua recolte in fiecare an, primavara si toamna ; spre deosebire de soiurile semiremontante, productia de toamna este asemanatoare calitativ si cantitativ cu cea de primavara).
Principalele soiuri cultivate
Soiurile neremontante sunt:
1. Gorella
A fost obtinut in Olanda, comercializat in jurul anului 1960. Are o comportare foarte buna, atat in camp cat si in culturile fortate. Planta este viguroasa, prezinta numerosi stoloni, cu frunze inalte verde deschis. Plantele sunt rezistente la ger, seceta si principalele boli. Potentialul productiv atinge 300-687 g/planta.
Frunzele sunt inalte, cu foliola mediana usor rotunjita. Au marginea limbului involuta (rasfranta in sus). Culoarea lor este verde deschis.
Fructele sunt mari, conice, usor alungite, cu varful tesit, retezat. Au suprafata neregulata. Culoarea lor este rosie-intensa lucioasa, cu achene dese asezate pe conturul fructului. Masa fructului variaza intre 10-19 g. Pulpa este rosie-portocalie, fara goluri consistenta si intens aromata. Recoltarea are loc in prima decada a lunii iunie.
Inflorescenta este de tip hermafrodit, prezinta axe secundare, este de regula mai scurta decat frunza. Este de dimensiune mijlocie, cu sepalele mai lungi decat petalele.
2. Pocahontas
Este un soi viguros, plantele cresc rasfirate, si formeaza numerosi stoloni violacei, originar din Statele Unite, si se comercializeaza din anii 50. Este un soi de asemenea rezistent la ger, seceta si principalele boli, dar este sensibil la patarea rosie a frunzelor (Fabrea earliana). Potentialul productiv este mai mare decat la Gorella, S. Sanvini raportand in Italia in 1978 o productie de 724 g/planta.
In general, productiile depasesc 20 t/ha.
Frunzele au culoarea verde-inchis, cu foliola mediana mare, puternic gofrata (incretita) cu marginea limbunlui involuta.
Fructele sunt mari, 10 g, de culoare rosu-inchis, lucioase, , conic alungite, uneori cu gat, alteori puternic latite. Achenele sunt mici, destul de dese, galbene verzui ingropate superficial in pulpa. Caliciul este foarte mare si se detaseaza usor, rupand o portiune din pulpa. Aceasta este de culoare rosu intensa, cu o retea albicioasa, este consistenta si suculenta, prezinta un gol mare in centru. Este cam acida si slab aromata.
Inflorescenta este de asemenea de tip hermafrodit, este scurta cu 2 axe secundare. Au forma de cupa, cu petalele albe. Caliciul este format din 12-14 sepale, are dimensiuni mari. Sepalele sunt lobate, mai lungi decat petalele. Dupa caderea petalelor, sepalele se rasfrang peste fructul in formare pe care il acopera in intregime.
3. Red Gauntlet
Un soi englezesc, care se preteaza atat pentru cultura in camp, cat si pentru cultura fortata in sere. Planta are vigoare mijlocie, cu port dirijat. A fost comercializat incepand cu anul 1957. Planta formeaza un numar potrivit de stoloni lungi. Soiul este rezistent la secetea, la ger si principalele boli, in special la fainare. Este printre cele mai productive soiuri de capsun obtinandu-se productii care depasesc 25 t/ha.
Frunzele sunt mari, verzi si lucioase, cu foliola mediana rotunjita, ondulata.
Fructele au pedunculii rezistenti, motiv pentru care se desprind cu dificultate de planta. Fructele au intre 10-12 g, sunt scurt conice iar uneori latite si costate si varful usor tesit. Culoarea este rosu inchisa, ca si pulpa, care este mai roza in interior. Achenele sunt mici, ingropate superficial. Pulpa este consistenta, acidulat-dulce, destul de aromata, potrivit de suculenta.
Inflorescenta este hermafrodita, si contine in medie 7 flori. Petalele sunt albe de aceeasi lungime cu sepalele.
4. Regina
Un soi viguros cu numerosi stoloni si recoltare extratimpurie, in prima decada a lunii mai. Soiul este de origine din Germania, introdus in cultura in anul 1951.
Este destul de rezistent la seceta si ger, dar sensibil la boli. Potentialul de productie nu este satisfacator, acest soi fiind cultivat mai mult pentru perioada foarte timpurie de fructificare.
Frunzele sunt mari, larg-eliptice, ondulate, verde deschis cu luciu slab.
Fructele sunt mici (6-8 g), conic alungite, inguste, cu gat, de culoare rosu lucios, cu pubescenta foarte fina pe suprafata. Achenele sunt galbene pe partea umbrita a fructului si rosiatica pe cea insorita, si sunt ingropate superficial in pulpa. Aceasta este destul de consistenta, rosu portocaliu la periferie si roz deschis in centru, dulce-acidulata si cu o aroma puternica, asemanatoare cu cea a fragilor de padure. Golul central al fructului este foarte mic sau absent. Calicul este foarte mare, usor detasabil de fruct. Sepalele sunt lungi, uneori rasfrante in afara.
Inflorescenta are lungime variabila, este hermafrodita, cu petale albe galbui sau albe verzui. Inflorescentele au in medie cate 8 flori si 2 axe secundare.
5. Senga Sengana
Este ca si Regina un soi de provenienta germana, comercializat din anul 1962. Se coace cu putin inainte de soiul Red gauntlet, si la 3 zile Gorella. Planta este viguroasa, dar formeaza putini stoloni. Creste cu un frunzis bogat. Soiul este rezistent la ger, la seceta si boli, in principal la fainare. Este insa sensibil la Botrytis cinerea - putregaiul cenusiu. Potentialul de productie este foarte ridicat, obtinandu-se 25-30 t/ha.
Frunzele sunt mici, verde inchis, cu foliola mediana rotunjita si plana.
Fructele sunt mari, 10-15 g, scurt conice, cu baza dreapta, sfero-conice, uneori cu varful latit, de culoare uniforma rosie inchisa, cu luciu pronuntat. Uneori fructul are slabe denivelari la nivelul caliciului. Achenele sunt mici, potrivit de ingropate in pulpa fructului. Caliciul este mic si usor detasabil. Pulpa este consistenta, aromata puternic, cu rezistenta buna la transport datorita consistentei. Daca nu se recolteaza la timp, fructele capata o culoare vinetie.
Inflorescentele sunt hermafrodite, foarte numeroase, mai scurte decat frunzele, contin intre 6-9 flori mici cu petale albe usor colorate in roz. Florile se deschid in totalitate in interiorul frunzisului.

Fructe si legume-rol tamaduitor

              Unele fructe sau legume sunt mai bune decat altele pentru valoarea nutritionala. Iata cateva dintre acestea..

Masline si ulei de masline.  Foarte apreciate,  contin grasimi monosaturate si antioxidanti ce reduc riscul bolilor cronice.

Legume portocalii sau galbene ca dovleacul, morcovii si cartofii contin beta-caroten si vitamina A. Savurati-le in supe sau prajituri.

Legume crucifere ( broccoli, conopida sau varza)  sunt delicioase gatite si reprezinta surse importante de fibre si carbohidrati. Unele studii spun ca o dieta bogata in aceste legume pot reduce riscul unor tipuri de cancer.

            Frunzele verzi ale spanacului, salatei contin beta-caroten, luteina, zeaxantina care duc la imbunatatirea vederii. De asemenea contin vitamina B si multe alte minerale. Sunt delicioase in salate.

             Fasole uscata.  Sursa excelenta de proteine si fibre vegetale. Amestecata in supa sau in mancare reduce riscul  bolilor de inima.

             Linte rosie sau galbena. Bogata in carbohidrati, vitamina B6,  minerale ca fier, zinc si potasiu. Contine acid folic. Facuta crema si amestecata cu ceapa, rosii si seminte de mustar este delicioasa. Este folosita cu precadere in India si in alte tari asiatice.

              Ovaz. Sursa complexa de carbohidrati, fibre. Da senzatie de satietate in combinatie cu fructe de padure si lapte de soia. Il puteti gati fiert, pasta.

                Soia este din ce in ce mai folosita in diete. O puteti savura in mai multe feluri, tofu, lapte de soia, snitele, granule etc.

                Cereale integrale. Bogate in carbohidrati, fibre, vitaminele B si minerale, zinc, fier. Se recomanda consumarea lor zilnica, in special dimineata. Reduc riscul bolilor de inima si cancer. Sunt indispensabile in regimurile de slabire si dietele sanatoase. 

                Rosii. Gustoase si pline de nutrienti, contin licopen, acesta dand culoarea rosie si ajuta la cresterea imunitatii, precum si in  bolile de prostata. Gatite ca sosuri, sucuri, paste sunt indispensabile.

Alune prajite, simple sau sarate.  Surse de proteine si fibre, uleiuri monosaturate, vitamine si minerale. Se pare ca reduc riscul aparitiei bolilor de inima. Nu trebuie insa sa faceti exces.

Seminte de floarea soarelui sau dovleac.  Sunt cea mai buna sursa de fitoestrogeni, care balanseaza efectele hormonale. Sunt pline de proteine, fier, fosfor, vitamina E. Consumati-le zilnic.

Citrice. Contin flavonoide. Citricele sunt bogate in vitamina C, acid folic si potasiu. Atentie la grapefruit in cazul in care luati medicamente. Consultati medicul.

Struguri negri. Sunt dulci si plini de vitamina C si potasiu. Contin flavonoide si anthocianidine care asigura o circulatie a sangelui mai buna. Mancati-i proaspeti sau sub forma de suc.

           

            Fructe de padure in general, zmeura, capsuni, mure sau afine, toate sunt foarte sanatoase. Deosebit de bogate in antioxidanti. Le puteti adauga in toate prajiturile de casa sau salate de fructe.

            Fructe de merisor. Sunt o sursa bogata de vitamina C, contin  antioxidanti, putine calorii. Recomandate pentru protejarea tractului urinar. Se pot pastra foarte bine congelate. Le puteti folosi pentru sosuri sau sucuri.

           Ceai, indiferent ca e negru, verde, contine flavonoide, doar 2 calorii la ceasca de ceai.

           Rodii. Gust dulce, usor efervescent. Bogate in vitaminele B6, C, contin si potasiu,  antioxidanti de trei ori mai mult decat ceaiul verde sau vinul rosu.

Mirodenii-proaspete si uscate

                  

                  Trebuie sa facem deosebire intre mirodeniile proaspete si cele uscate. Daca este posibil, este bine sa consumam mereu din cele proaspete. Sunt o serie de mirodenii si plante medicinale care pot fi cultivate si in gradina. Cele mai multe sunt rezistente la frig si nu cer multa munca. Pentru usurinta cultivarii, cele rezistente vor fi plantate separat de celelalte. O gradinita in miniatura de plante pentru mirodenii se poate realiza si in ladite.

Semintele de plante medicinale si mirodenii se gasesc in magazinele de seminte. Unii gradinari dispun chiar si de rasaduri. Pe site gasiti informatii care va vor fi de folos in aceasta privinta; in plus, exista carti de plante medicinale si mirodenii care pot fi de folos incepatorilor. In continuare dam o lista a celor mai folositoate plante - mirodenii:

Telina - sunt doua feluri de telina, de la ambele se pot usca frunzele pentru iarna. Au un gust foarte bun si sunt foarte sanatoase.

Patrunjelul - este una din mirodeniile cele mai bune si mai sanatoase. Se recomanda sa se foloseasca mai mult pasat cu mixerul si sa nu lipseasca din salate. Iarna trebuie uscat.

Arpagic (verde) - este sanatos si pentru rinichi si pentru glande.

Hasmatuchi - seamana cu patrunjelul, dilueaza sangele, curatandu-l de reziduuri, ca si usturoiul, si nu trebuie trecut cu vederea.

Peperoni - cunoscut si sub denumirea de piper verde, are niste fructe mari, goale pe dinauntru, aromate.

Marar - impiedica balonarile si stimuleaza digestia. Se folosesc frunzulitele subtiri, care se pot usca. Proaspat, este foarte bogat in vitamina C.

Anason - are proprietati asemanatoare cu cele ale mararului. Se foloseste cu succes in salata de ridichi. Semintele se folosesc la ceai, contra balonarilor si contra tusei.

Nasturel - din care se seamana la fiecare a treia saptamana o alta brazda, pentru a avea permanent frunze fragede. Se foloseste atat ca adaos la orice fel de mancare, cat si ca salata. Se poate usca si pentru iarna. Are efect de curatare a sangelui.

Maghiran si cimbru - se potrivesc la oricel fel de salata. Sunt foarte aromate, curata foarte bine sangele si stimuleaza activitatea glandelor. Sub forma de praf este indispensabila.

Chimen - are insusiri asemanatoare cu ale anasonului, la fel si ceaiul pregatit din el. In salate e mai bine sa fie utilizat ca pulbere.

Busuioc - are o mare putere de condimentare. Este un usor condiment al mezelurilor.

Tarhon - uscat, se poate gasi in orice bucatarie, si este foarte sanatos.

Rozmarin - trebuie folosit cu economie. Are proprietati asemanatoare cu usturoiul si este foarte sanatos, chiar si in ceai. Ca multe altele, se poate gasi sub forma de pulbere.

Salvia - este o planta medicinala cu efecte terapeutice multiple si se foloseste mai mult ca ceai, dar in cantitati mici poate fi adaugata si in preparatele noastre.

Menta - se foloseste mai mult ca ceai, dar lastarii tineri se pot folosi si drept condiment.

Limba mielului - este mai putin cunoscuta ca mirodenie, dar, pentru ca este foarte buna pentru tratarea bolilor de vezica, de rinichi, impotriva retentiei urinare, a bronsitelor, frunzele sau florile proaspat culese se pot utiliza in preparatele facute cu mixerul sau in salate. Se inmulteste singura prin caderea semintelor.

Mustar - atat frunzele cat si semintele sunt, in aceeasi masura, un medicament si un condiment excelent. Semintele se folosesc sub forma de praf. Consumarea in fiecare zi a unei lingurite de mustar ajuta digestia.

Pelin - este ceaiul amar pentru stimularea activitatii vezicii biliare, a stomacului si a intestinelor, dar se foloseste si in amestecuri de ceaiuri.

Roinita - se utilizeaza de obicei sub forma de ceai pentru nervi, rinichi si glande.

Ridichea - se foloseste ca salata sau ca adaos la salate de legume. Are o mare putere de fluidificare a mucozitatilor cailor respiratorii, se recomanda pentru topirea calculilor biliari, impotriva reumatismului si a bolilor de ficat. Se seamana la fiecare trei saptamani cateva seminte, ca sa avem mereu la dispozitie ridichi tinere.

Hrean - are aceleasi insusiri ca si ridichile, dar efectul lui este ceva mai puternic.

Cele mai multe mirodenii se pot usca pentru iarna. Se maruntesc cu un tocator de lemn deasupra unei site. In afara de aceste mirodenii obtinute din plante autohtone, care se pot si cumpara, se mai gasesc in magazine si altele, exotice, dintre care enumeram:

Praf de Curry - un amestec de plante originale din India, destul de intens aromat.

Paprica - pentru salate si sosuri de salate.

Coriandru - se foloseste mai ales pentru prajituri si cruditati si pentru preparate din fructe.

Vanilia - se foloseste mai ales pentru preparate dulci.

               

Cultivarea citricelor

               In general, zonele in care iubitorii de plante isi "permit" sa planteze citricele direct in gradina, sunt zonele in care acestea sunt cultivate si pentru comercializare. Dar daca spatiul este limitat si/sau temperaturile din mediu nu sunt cele corespunzatoare, nu dezarmati. Va puteti bucura din plin de acesti arbusti pe tot parcursul anului. Metoda este simpla: cultivarea citricelor in ghiveci.

 

             Ce va trebuie
- un arbust, eventual altoit (daca doriti fructe)
- un ghiveci mai mare
- amestec de pamant
- substante fertilizatoare lichide sau granule
- daca il tineti in interior, mai aveti nevoie de pietricele pe care sa le puneti in tava (pentru a-i oferi mai multa umezeala, se procedeaza la fel ca la orhidee: se aseaza ghiveciul pe un strat de pietricele, in tava si apoi se pune apa; pietricele ajuta ca apa sa nu ajunga la fundul ghiveciului si astfel sa dauneze radacinilor) si, eventual, o lampa pentru a-i oferi mai multa lumina.

In zonele in care temperaturile scad in mod regulat sub -3 grade Celsius, arbustii trebuie adusi in casa, intr-un loc luminos, in care sa fie protejati de inghet.

Aproape orice fel de citrice pot fi cultivate in ghiveci, cel putin pentru o perioada. Lamaiul si grapefruit, care de obicei devin arbori voluminosi vor ajunge destul de repede sa consume tot spatiul oferit de ghiveci.

Cel mai bine este sa alegeti varietati mai mici, pitice, cum sunt lamai Meyer, lamai verde Bearss, mandarin Satsuma, etc. Aceste varietati vor ramane sanatoase si vor face fructe  mai multi ani.

              Ghiveciul
Alegeti un vas/ghiveci mai mare, cu volum de aproximativ 60 litri. Bine-cunoscutul ghiveci tip "jumatate de butoi" este foarte potrivit. Ghivecele de plastic sau teracota cu diametrul de 76 - 91 cm sunt la fel de bune; cele de plastic vor transmite mai repede caldura soarelui inspre radacini, lucru care nu este neaparat benefic. Containerele de lemn nu sunt foarte bune pentru ca putrezesc; ele trebuie "captusite" mai intai cu un material protector.

Indiferent de tipul de ghiveci pe care il alegeti, acesta trebuie sa aiba gauri pentru a se drena apa; daca e nevoie, faceti dvs. cateva gauri in plus, in directia sursei de lumina, dar nu le acoperiti cu pietricele (asa cum se face de obicei pentru a nu lasa pamantul sa se scurga afara). Pentru a facilita drenajul si pentru a asigura o buna circulatie a aerului, ridicati putin ghiveciul.

             Pamantul
Folositi un amestec de pamant steril, special pentru plantele de ghiveci (se gaseste in magazine sau in florarii). Nu folositi niciodata pamant obisnuit din gradina, chiar daca acesta este de o calitate buna; odata asezat in ghiveci, pamantul de gradina devine foarte dens si nu lasa apa sa se scurga usor.

Udarea si fertilizarea
Plantele din ghivece au nevoie, in general, de udari mai dese decat daca ar fi plantate in gradina, iar citricele nu fac exceptie de la aceasta regula. Mai ales in perioadele calde, uscate sau cand bate vantul tare, plantele trebuie udate zilnic. Regula de baza este sa udati bine ghemul de radacini, pana cand apa incepe sa se scurga in tavita ghiveciului.

In unele situatii, apa se va scurge fara ca radacinile sa fie bine udate; acest lucru se intampla mai ales atunci cand ghemul de radacini este foarte uscat si se comprima, indepartandu-se de marginile ghiveciului. Astfel, apa se scurge prin zona dintre pamant si ghiveci, fara sa ajunga si la radacini. Cand udati, turnati cate putina apa in mijlocul ghiveciului, aproape de tulpina.

Udarea frecventa face ca nutrientii din pamant sa se piarda mai repede decat in mod obisnuit, in majoritatea solurilor. Fertilizatorii sub forma de granule, cu eliberare intarziata, sunt mai buni pentru ca nu sunt necesare mai multe aplicari (perioadele la care trebuie inlocuiti depinde de fertilizatorul utilizat si de frecventa de udare). Fertilizatorii lichizi ofera de cele mai multe ori un control mai exact asupra substantelor nutritive, dar ele trebuie aplicate de mai multe ori (saptamanal sau in functie de planta). Oricum, cand e nevoie sa tratati planta cu fertilizator, este bine sa urmati instructiunile de pe ambalaj.

Mai multe decat alte plante, citricele sunt inclinate spre deficienta de micronutrienti ca fier, mangan si zinc. Daca acestia se gasesc in cantitati inadecvate, planta va avea de suferit: frunzele se vor ingalbeni, dar vinisoarele vor ramane verzi. Prin urmare, este o idee buna sa aplicati o substanta care sa contina aceste elemente, cel putin o data pe an. Cea mai buna perioada este primavara devreme, cand incep sa apara frunzele tinere.

             Cresterea citricelor in interior
Daca mutati ghiveciul cu arbust in interior, fie ca e vorba de o sera, terasa sau pur si simplu intr-o camera bine luminata, citricele pot fi cultivate la fel ca cele plantate afara. Se aplica aceeasi reguli, cu numai cateva diferente.

In primul rand, daca doriti ca arbustul sa faca fructe, alegetiun soi de citrice acide in mod natural, nu de tipul portocalelor dulci sau grapefruit. Exemple de varietati "acide" sunt lamaia 'Improved Meyer' si 'Ponderosa'. Cel mai probabil, acestea vor produce fructe iarna daca sunt tinute in interior. Si alte soiuri de lamai se dezvolta bine, dar sansele de a produce fructe sunt foarte mici.

Cand mutati plantele afara, primavara, sau cand le aduceti inapoi in casa, toamna, faceti in asa fel incat tranzitia sa fie treptata: pe o perioada de o luna mutati planta in casa pe timpul norptii si ziua lasati-o afara. De asemenea, inainte de a o aduce inauntru, spalati-i bine frunzele, eventual cu apa amestecata cu putin sapun, pentru a indeparta orice fel de insecte daunatoare. Acestia, desi poate nu au pus probleme cat timp planata a stat afara, vor produce pagube mari odata ce patrund in casa.

Fata de mediul de afara, in interior gradul de luminozitate si umiditate este mai scazut, iar temperaturile sunt mai ridicate. Acesta este motivul pentru care trebuie sa ii oferiti plantei lumina in plus si umiditate mai ridicata. de asemenea, cel mai bine este sa tineti ghiveciul intr-o camera mai racoroasa, cu multa lumina.

              Sfaturi
- soiurie de lamai acide, precum 'Improved Meyer', se preteaza mai bine la cultivarea in interior;
- aplicati substante nutritive sub forma de granule pentru a reduce numarul de aplicari necesare pentru un an intreg. Puteti folosi si o substanta fertilizatoare lichida, bogata in nitrogen: amestecati cu apa pana cand obtineti o concentratie de 1/4 pe care sa o aplicati din primavara pana vara tarziu (iarna nu mai tratati planta cu fertilizator);
- radacinile uscate ale citrcelor trebuie udata cu cate putin apa odata, in centrul ghiveciului.

Ingrijirea orhideelor

Denumire populara: orhideea molie
Familie: Orchidaceae
Expunere: lumina difuza, langa o fereastra
Dimensiuni: 60 x 60 cm

Descriere
Phalaenopsis, orhideea molie, este poate una din cele mai cultivate orhidee ca plante de interior si este una din preferatele celor care au sera. Plantele bine dezvoltate vor inflori deseori, chiar si de mai multe ori pe an, desi sezonul lor incepe iarna tarziu si tine pana primavara. Temperaturile medii si conditiile obisnuite din case par sa fie suficiente, in general. Tulpinile florilor, la anumiti hibrizi, pot fi fortate sa infloreasca din nou daca li se taie varful, dupa ce au facut prima floare. Numai la plantele sanatoase trebuie indusa inflorirea continua.

Denumirea generica provine din limba greaca, unde "phalaina" inseamna "molie", iar "opsis" - "asemanator" si, evident, descrie florile unor specii de Phalaenopsis care seamana cu moliile aflate in zbor. Acesta este si motivul pentru care denumirea populara a plantei este orhideea molie.

Phalaenopsis sunt originare din sud-estul Asiei, din zona cuprinsa intre muntii Himalaya pana in insulele Polillo si Palawan din Filipine, si din nordul Austaliei. Insula Orhideelor sin Taiwan a fost numita dupa aceasta orhidee. Se stiu in general putine lucruri despre Phalaenopsis, despre habitatul si ecologia lor.

Majoritatea sunt plante epifite, care traiesc la umbra; unele sunt litofite. In habitatul natural se gasesc de obicei sub frunzarisul padurilor umede, la adapost de lumina directa a soarelui, dar si in medii mai uscate sau reci. Speciile de Phalaenopsis s-au adaptat individual la aceste conditii.

Phalaenopsis prezinta o dezvoltare monopodiala, adica are o tulpina prindipala bine dezvoltata, care creste continuu prin mugurele sau terminal. Rizomul drept produce anual, din partea superioara, una sau doua frunze eliptice, alternate (dispuse opus in jurul tulpinii), carnoase. Frunzele batrane, bazale, cad in acelasi ritm. In acest mod, planta ramane numai cu 4-5 frunze. Daca este foarte bine ingrijita, deci sanatoasa, orhideea Phalaenopsis poate avea pana la 10 sau chiar mai multe frunze. Phalaenopsis nu are pseudobulb. Racemul creste din tulpina, dintre frunze. Phalaenopsis infloreste din plin timp de cateva saptamani. Daca este tinuta in interior, florile dureaza de obicei 2-3 luni, o perioada destul de lunga. 

Speciile de orhidee Phalaenopsis pot fi impartite in doua grupuri:
1. grupul de Phalaenopsis cu inflorescente mari, aproape rotunde, pe ramificatii lungi (pana la 1 metru lungime) si care au tente roz si albe;
2. grupul de Phalaenopsis cu tulpina scurta si flori cerate, mai putin rotujite si cu culori mai intense.

In terminologia de specialitate, orhideea Phalaenopsis mai este definita ca fiind hemicriptofite sau camerofite (termenii sunt sinonimi):
- hemicriptofite: planta bianuala sau perena cu tulpina erbacee care piere imediat dupa sezonul de dezvoltare, iar lastarii raman la nivelul solului. Mugurii se afla si ei imediat sub sau deasupra nivelului solului.
- camerofite: plante joase cu tulpina erbacee si/sau lemnoasa care persista mai multi ani. Mugurii se afla la nivelul solului, niciodata mai sus de 50 cm de la acesta.

Phalaenopsis nu este numai o orhidee frumoasa, dar si unica prin mecanismul fotosintezei. La fel ca multe alte plante, petalele florii atrag insectele care trebuie sa realizeze polenizarea si protejeaza organele esentiale. Dupa polenizare, petalele intra intr-un proces de senescenta (se ofilesc / dezintegreaza) pentru ca planta nu isi mai permite sa consume din energie pentru a le pastra. La multe specii de Phalaenopsis - un exemplu in acest sens este P. violacea -, petalele si sepalele indeplinesc alt rol dupa ce se realizeaza procesul de polenizare: ele se inverzesc, devin carnoase si particila la fotosinteza.

Ingrijire si cultivare
Lumina - Phalaenopsis nu are nevoie de conditii speciale. Creste foarte bine daca este amplasata la o fereastra luminoasa, la care sa primeasca putin sau deloc razele directe ale soarelui. O fereastra orientata spre est este ideala, iar ferestrele umbrite de la sud sau vest sunt locatii acceptabile. De asemenea, daca este cazul, orhideea poate primi si lumina artificiala: sunt necesare 4 tuburi fluorescente cu becuri incandescente prinse de un suport la 15-30 cm deasupra frunzelor; orhideea se expune la aceasta lumina 12-16 ore pe zi, urmand cursul normal al zilei. In sera, Phalaenopsis trebuie asezata la umbra (70-80%); un test simplu: daca tineti mana la 30 d cm deasupra frunzelor, nu trebuie sa se vada nici o umbra pe suprafata acestora.

Temperatura - la Phalaenopsis, se recomanda intre 16-18 grade Celsius noaptea si intre 21-29 grade Celsius pe timpul zilei. Desi temperaturile mai ridicate duc la o crestere vegetativa mai rapida, umiditatea crescuta si circulatia aerului sunt absolut necesare daca temperatura este crescuta. Maxim acceptabila este o temperatura de 32-35 grade Celsius. Toamna, pe timpul nopti,i se recomanda mentinerea unor temperaturi de 12 grade pentru mai multe saptamani, pentru a se produse flori. Fluctuatiile de temperatura pot duce la caderea bobocilor, daca acestia sunt pe punctul de a se deschide.

Udarea - apa este un factor critic la Phalaenopsis. Deoarece nu are organe specializate pentru a retine lichidele, planta nu trebuie sa se usuce niciodata. Orhideea trebuie udata din abundenta si apoi lasata pana cand se usuca pamantul. Cand este foarte cald iar gradul de umiditate este scazut, pamantul se poate usca de pe o zi pe alta; in sera, intr-un climat rece, acest lucru se poate intampla o data la 10 zile. Phalaenopsis se uda numai dimineata, pentru ca frunzele sa apuce sa se usuce pana la caderea noptii, pentru a preveni putrezirea.

Umiditatea - este importanta pentru orhideea Phalaenopsis. Se recomanda ca aceasta sa se afle intre 50-80%. In climatele umede, in sere de exemplu, este obligatoriu sa existe o buna circulatie a aerului.Frunzele trebuie sa fie mai mereu uscate, si, in primul rand, sa nu ramana umede peste noapte. In casa, asezati ghiveciul intr-o tava partial umpluta cu apa, pe un strat de pietris, astfel incat fundul ghiveciului sa nu atinga nivelul apei.

Fertilizarea - se face la perioade regulate, mai ales in perioadele foarte calduroase, cand orhideea nu prea mai creste. Aplicatiile bilunare cu o substanta fertilizatoare bogata in nitrogen (30-10-10) sunt potrivite daca planta este intr-un amestec de scoarta rasa de copac. Unii pasionati aplica fertilizatorul la 1/4 din concentratia normala, la fiecare udare; aceasta practica este buna in conditiile calde, cu umezeala ridicata. Cand atmosfera este mai racoroasa, fertilizatorul trebue aplicat de doua ori pe luna, intr-o concentratie slaba.

Plantarea si transplantarea - se fac cel mai bine primavara, imediat dupa ce orhideea a inflorit. Phalaenopsis trebuie plantata intr-un amestec poros. Transplantarea se face de obicei la fiecare 1-3 ani. Orhideele mature se pot dezvolta in acelasi ghiveci pana cnd amestecul de pamant incepe sa se descompuna (acest fenomen se petrece de obicei dupa doi ani). Putrezirea radacinilor are loc, de obicei, daca planta e lasata sa stea in pamant imbibat cu apa. Rasadurile (lastarii tineri) cresc destul de rapid pentru a fi nevoie sa fie transplantati individual in fiecare an, intr-un amestec fin. Orhideele mature pot fi plantate intr-un mediu mai grunjos. Cand transplantati Phalaenopsis, inlaturati pamantul vechi de pe radacini, taiati-le pe cele fine sau putrezite iar pe cele ramase rasfirati-le intr-un amestec de pamant, pe fundul ghiveciului. Adaugati apoi pamant, cu grija in jurul radacinilor, astfel ca punctul in care acestea se unesc sa se afle la suprafata pamantului.

Specii si varietati
Incrucisarile intensive au dus la aparitia unui numar mare de hibrizi de orhidee Phalaenopsis, de culori diferite. Acestea se adapteaza de obicei mai bine la conditiile artificiale decat stramosii lor. Majoritatea sunt hibrizi creati din Phalaenopsis amabilia si Phalaenopsis schilleriana sau Phalaenopsis stuartia